A.C.T.O.R.’s volunteer to CONNECTOR 2015

11709489_10153115613834023_1744777592227559806_n

Anul asta am mers la Cluj pentru un eveniment foarte special:Connector. A fost un eveniment cu mai mult sau mai putin trei sute de participant de 35 tari diferit de toate varstele.  Am inceput la 30 de Iunie cu presentari informative, iar din 1 iulieau fost organizate atelierele in grupa separate. Au fost saptesprezece atelierele diferite derulandu-se simultan. Tema comuna a fost invatarea. Un moment special a fost in seara de 1 iulie cand a avut loc serata interculturala cu mancare din multe tari si frumoase dansuri romanesti.

Eu am participat la atelierul de Teatru de umbre unde am scris o piesa de teatru relationat cu citatul “Daca nu incerci, nu vei sti niciodata”. Dar am experimentat si alte atelierele, cum pe exemplu cel de percutie (drumming).Mi-am descoperit o pasiune noua,din primul moment in care am batut la tobe si m-am simtit mai viu ca niciodata.

In concluzie, saptamana asta a fost una dintre cele mai bune experiente din viata mea. Am cunoscut persoana super minunate din multe tari, am discoperit pasiune noi, m-am rediscoperit si am ras si am clans in acelas timp .

Un articol de Victor (Vito) Paez

11540908_1009595639053461_9015108888212010383_n

  This year I’ve gone to Cluj for a really special event: Connector. It is a meeting between more or less three hundred people from 35 different countries and from all ages. We started the 30th of June with an informative presentation and the first of July we started with the workshops in separated groups. We had seventeen different workshops about similar topics but different at the same time. The common topic was learning. The first of July we also had intercultural night, with food from a lot of countries and Romanian dances.

                I attended to Light and Shadow theater and we wrote a theater play related with the quote “If you never try you will never know”. But I experienced with other workshops, like for example drumming. With drumming I have discovered a new passion, from the first moment I hit the drums I felt more alive than ever.

                In conclusion, this week has been one of the best experiences of my life. I have met amazing new people from a lot of countries, I have discovered new passions, I rediscovered myself I have cried and laughed at the same time.

by Victor (Vito) Paez

11694030_10155899414230595_6540461140973096296_n (1)

Edit

Time To Say Good Bye to “Aici Acolo 13-14″ EVS volunteers

 Proiectul  “Aici Acolo 13-14″, dupa cum ii spune numele, ar fi trebuit sa inceapa cu an mai devreme, dar a avut startul in Septembrie 2014 si a durat 9 luni. Orice proiect SEV debuteaza cu emotii, asteptari marete, dar si cu o uriasa energie pozitiva.

A fost la fel si cu noi, cei din A.C.T.O.R., dar si cu cei 10 voluntari: Tamara Gupper (Austria, Lorenzo Falangone (Ialia), Clément Veyssière , Céline Toni (Franta), NODAR MEGRELISHVILI,(Georgia) Emanuel Leston Bandeira Agostinho, Maria Amélia Lopes da Costa Pinto Basto  (Portugalia),  Arpine Nikolyan,  Artsrun Pivazyan (Armenia), Sirly Pärnaste (Estonia),

Andrei Ogrezeanu a fost reprezentatul dimensiunii de trimitere, din cadrul proiectului de fata, el lucrand in activitati similare cu cele derulate in Romania, intr-o mica localitate din Altamura Italia. (https://evstrimitere.wordpress.com/2014/08/19/andrei-ogrezeanu-italia/ )

Toti au lucrat cu peste 8000 de copii din spitale, gradinite, scoli, centre sociale, din Bucuresti, dar si din alte zone ale tarii (Oltenita, Chirnogi, Codlea, Galati…etc)

Diversitatea culturala a fost prilej de jocuri, joaca, multe cantece si dansuri, creand multe ore distrative si pline de veselie.

Dar acuma cei 11 voluntari sunt acasa si de la inceputul acestei luni, toate acestea vor fi doar sursa unor amintiri, ce ne vor incalzi inimile si ne vor face sa realizam, cate lucruri importante s-au schimbat in vietile noastre.

ACTOR doreste sa VA MULTUMEASCA dragi voluntari, pentru toate energia, creativitatea, dedicatia si inspiratia pe care cu atata generozitate ne-ati oferit-o.

Proiectul a fost finantat cu spijinul Programului TIneret in Actiune- Serviciul European de Voluntariat

https://heretherebyactor.wordpress.com/aici-acolo-13-14-3/

sky tower 4

 “Aici Acolo 13-14″ – as the name shows started in September 2014, even was planned to start one year earlier.

 Every EVS project starts with emotions, big expectations and a lot of positive energy! It was the same for us and for all 10 volunteers: Tamara Gupper (Austria, Lorenzo Falangone (Ialia), Clément Veyssière , Céline Toni (Franta), NODAR MEGRELISHVILI,(Georgia), Emanuel Leston Bandeira Agostinho, Maria Amélia Lopes da Costa Pinto Basto (Portugalia),  Arpine Nikolyan,  Artsrun Pivazyan (Armenia), Sirly Pärnaste (Estonia).

10409531_868921496463465_6316421839077509034_n

Andrei Ogrezeanu represents the sending part of the project- he worked 3 months in Altamura Italy in similar activities (https://evstrimitere.wordpress.com/2014/08/19/andrei-ogrezeanu-italia/)

They worked in A.C.T.O.R. si more than 8000 beneficiaries going every day in more than 80 kindergardens, schools, social centers, in Bucharest and in many small villages (Chirnogi, Bradet…etc) or big cities (Galati, Amara, Oltenita, Codlea..etc).

Cultural diversity was the pretext for many games, songs, dances and funny wonderful moments…

But now all volunteers are back home and since the begining of June this great 9 months will be just nice memories of the big change time in their lives. 

A.C.T.O.R. wants with this open message to THANK YOU for all your dedication and motivation, for the creativity and inspiration!

This project was financialy suported by Youth In action Program – European Voluntary Service.

https://heretherebyactor.wordpress.com/aici-acolo-13-14-3/

EU_flag_yia_RO-01

aici-acolo-color-11

Let’s love the kids!

cel

Numele meu e Celine, am venit din Franta si sunt in Bucuresti de 9 luni!

Pe toata durata EVS am invatat cum sa organzi evenimente pentru copii, in spitale. A fost prima data cand am avut astfel de experiente si mi-a placut mult sa ma implic. Ma simt folositoare reusind sa aduc zambete pe chipurile copiilor bolnavi si sa le distrag atentia, pentru un timp, de la realitatea lor. Putem sa cream dansuri, cantece, sa facem exercitii fizice sau ateliere care sa dezvolte creativitatea. Avem nevoie sa fim rabdatori pentru ca o parte dintre copii sunt foarte obositi si cateodata le este dificil sa faca miscare sau chiar sa se joace.

celi

Am descoperit  ca imi place sa merg si in scoli unde invata copii cu situatii dificile de viata. Sa lucrezi cu acesti copii, e aparte. Si e imbucurator sa poti sa organizezi diferite activitati, fara sa te gandesti ca sunt diferiti. Pentru ca ei sunt gata sa intre in orice fel de joc, la fel ca si copiii scolilor “normale”. Fiecare dintre noi ar trebui sa mergem in aceste scoli speciale, sa intelegem universul acestor copii si cate lucruri minunate sunt ei capabili sa faca.

articol de Celine Toni

celine

Let’s love the kids!

My name is Céline, I come from France and I stay in Bucharest for 9 months. During my EVS I learn how to make activities in hospitals. It was for me the first time and I really like it ! I feel very good to give smile for sick children and to change their mind during short time. We can make different activity like dance, song, sport and manual activities. We should be patient because some of children are very tired and sometimes not able to make sport and something like that.

I also like to go in special school with disability children to make lesson. It was very different that “normal” school. It’s nice to give them chance to have different activities like other school. There are very able to do everything. Everybody should go in this school to see it’s possible to make something with disability people.  I hope the association will find other school like that!

celine baloane

Sa faci ceva bun pentru ceilalti

mauricio 1

Ce este voluntariatul? Pentru unii inseamna proiecte de ecologie, ajutorarea cainilor sau petrecerea timpului alaturi de batrani. Pentru mine inseamna sa faci ceva pentru ceilalti. Ceva ce poate pentru tine nu este important, dar este special pentru celalalt.

Acum un an, nu eram sigur de decizia mea.. nu stiam daca voi putea trai intr-un spatiu complet diferit de ceea ce cunosteam eu, cu oameni pe care nu-i mai vazusem niciodata si.. tot asa. La inceput nu a fost deloc usor, dar am inceput sa lucram si totul s-a schimbat.

Am mers la spital, la gradinite si la scoli.. Am crezut mereu ca sunt un bun animator, ca locul meu era alaturi de copii mici, din gradinite. Dar, treptat, mergand si in scoli, am realizat ca imi place si acolo la fel de mult.

mau

Imi pregateam mereu planul de lectie, dar am avut sansa de a improviza fiecare activitate. Copiii puneau mereu intrebari diverse si voiau sa stie tot mai multe lucruri, chiar mai multe decat imi puteam imagina. Astfel, mi-au dat sansa de a munci mai mult si de a construi activitati mai interesante decat imi planificasem. Imi aduc aminte de multe moment in care ii invatam ceva si ei cereau tot mai mult si mai mult. Copiii din clasele 2, 3 sau 4 intrebau despre traditii, cultura. Voiau sa stie mai multe cuvinte decat credeam eu ca pot invata intr-o ora.

Copiii sunt minuntati..te intampina cu bucurie si la sfarsitul lectiei devenim deja prieteni. Nu te mai lasa sa pleci decat daca promiti sa te intorci. Apoi, vine ultima lectia si atunci e cel mai greu.  Trebuie sa spui la revedere si poate nu o sa ii mai revezi niciodata. Senzatia ca ai devenit cineva important pentru ei face ca totul sa fie si mai dificil. Si apoi cunosti un alt grup si o iei de la inceput.

Aceasta este definitia voluntariatului pentru mine – dificultati, surprize, copii, emotii, emotii si iar emotii. Nu e usor, dar merita din plin! Sa fii voluntar este o experienta de neuitat!

articol de Mauricio Paz

mauricio

Doing something very important for one person

What is volunteering?! –  For somebody it’s saving ecology, helping dogs or spending time with old people,  but for me  is to do something for others. Something that maybe is nothing special for you but is very important for one person.

One year ago, I was not sure that my choice was right.. i didn’t know if I could live in completly different country, with people who I have never seen before.. and..

In the beginning it was not really easy, but we start to work and everything changed.

I had to go to hospitals, kindergartens and schools.. last one was not my favorite.

m

I was always thinking that, I was good animator, my place was with little kids.. but time by time I had to go to schools  more often and I realize that I like to go there too.

I was making my lesson plan but each class was giving me chance to improvise. Kids where asking all the time different Questions and wanted to do more and more things… even more than I could imagine. They gave me opportunity to work harder  and do  more interesting activities than I planned.

I remember,  a lot of times I was teaching them something about my country and they wanted to know more and more.. kids from the  class 2, 3 or 4 were asking about traditions, culture.. they wanted to know more words then i thought they could learn during one lesson..

Kids are amazing.. they are meeting you with big interest  and at the end of the lesson you are already friends. They don’t want to let you go,  but you promise that you will come back soon… and after comes last lesson and it’s the worse part.. you have to say good bye and maybe never see them again in your life. Feeling that you became important for them makes everything worse. After comes another group and everything starts from the beginning..

This is volunteering for me – difficulties, surprises, kids, emotions, emotions  and emotions . . It is not easy but it’s worth. Being a valunteer is an  unforgettable experience !

mao anto

Codlea

IMG_4359Prefer sa lucrez în școli, deoarece acolo pot folosi tabla pentru a preda lucruri în propria mea limbă și, mai ales, deoarece scolarii sunt în mod normal mult mai atenți și mai serioși. În timpul lecțiilor, mă concentrez pe predarea limbii spaniole si pe implicarea artei în acest proces. De exemplu organizez competiții de pictură sau concursuri pentru cele mai bune benzi desenate în spaniolă. În plus, îmi plac călătoriile cu Ștefăniță, în special la Codlea, pentru că acolo a început aventura mea din România, cu atelierul dinaintea proiectului. Tot acolo i-am întâlnit pe membrii A.C.T.O.R. și, de aceea, mă emoționez de fiecare dată când ajung acolo și îmi amintesc de toate experiențele pe care le-am avut. La Codlea organizez jocuri, lecții de dans și alte activități care îi bucură pe copii, fără să uit să îi învăț și… puțină spaniolă.

victor revilla

articol de Victor Revilla

Codlea

I like the work in schools better, since there I can use the blackboard in order to teach more things in my own language and, most of all, because the children there normally pay more attention and are more serious. During my lessons, I focus my activities on teaching some things in Spanish and involving some art in the process, such as organising painting competitions and awarding the best Spanish cartoon.

IMG_4288

Additionally, I like travelling with Ștefăniță, especially to Codlea, because that is the place where my Romanian adventure began, with the first workshop before my EVS. It is also there that I met the people of A.C.T.O.R. and that is why I get very emotional every time I go there and remember all the experiences I have had.

When I go to Codlea, I organise games, dances and other activities that the children enjoy, while also teaching them a little bit of Spanish.

IMG_4411

Romania, sa stii ca sunt fericita aici!

11001906_647231622071076_408640972792152280_n

Noua luni, aproape noua luni in Romania, Romania.. Romania, tara care in urma cu ceva timp parea atat de departe, atat de inaccesibila; dar acum sunt fericit ca locuiesc aici, ca respir aerul de aici si ca simt romaneste. In tot acest timp am descoperit atatea lucruri si m-am inteles mult mai adanc pe mine insumi. Mi-a fost atat de folositor sa iau acest risc, sa vin singur si sa traiesc vreme de noua luni intr-o tara cu totul diferita, fara sa cunosc oameni, fara sa cunosc limba de aici sau cultura. Ma simt.. ma simt eu insumi. Dar eu devenit un intreg. Nu stiu daca am visat vreodata aceasta calatorie minunata.Nu stiu daca aceasta parte din viata mea a fost scrisa undeva sau a fost parte din destinul meu. In acest moment nu gasesc cuvinte sa-mi exprim emotia. Imi amintesc fiecare zi, fiecare ora, fiecare secunda, fiecare moment din viata mea in Romania si incep sa consteintizez ca e cea mai importanta parte din viata mea. Urmaresc ploaia de la fereastra camerei mele in timp ce ascult un pian linistitor, vad zambetele copiilor si simt imbratisarile lor calde. Sunt momente aparte in care simt cu adevarat ca traiesc si sunt atat de bucurosincat nu pot sa exprim emotiile. Imi amintesc prietenii care vin din culturi atat de diverse, am cunoscut oameni atat de diferiti pe care nu-I voi uita toata viata. Nu gasesc cuvinte pentru ceea ce am vazut, pentru ce am facut, pentru ce am descoperit, pentru ce am trait, pentru bucuriile din acest timp scurt dar atat de intens in emotii. Am sa inchei cu cateva linii care deseneaza zambetul meu cand imi amintesce aceste detalii. Amintirile acestor noua luni departe sunt cele care transmit puternic ceea ce simt: Romania, sunt fericita.

ar

articol de Arpine Nikolyan

Romania I am glad!

Nine months, almost nine months in Romania. Romania… Romania, country that ten months ago seemed to be so far, so inaccessible, but… but now I am glad that I am living in Romania, breathing in Romania and feeling Romania. During those nine Romanian months I discovered so many things and revealed a big part of myself. It was almost necessary for the completion of my personality to take a risk and come alone to live for 9 months in a different country not knowing the people, the language and culture. I feel… I feel myself. But Myself that is becoming a totality. I don’t know if I ever had a dream about this wonderful trip. I don’t really know if this part of my life was written somewhere or was part of my destiny. At the moment I have no words to express my emotions on a draft… I remember every day, every our, every second, every moment of my life in Romania that I am starting to realize it to be the most important part of my life. When I am looking into the rain through the window of my room while listening to a soft piano music, glancing memories of children smiles and warm hus appear in front of me. In those special moments I feel that I am truly alive and it makes me so happy that I can not even express those emotions. I remember the multicultural bath in which I’m still swimming since I arrived and that allows me to meet so many different people that those memories will stay in my memory forever. The words are missing to express all that I could see, do, discover, live and enjoy during this temporarily short but emotionally strong part of my life. Thus, I want to close this article with these few lines which is decorated with a smile that is sticked on my face while writing this paper. Memories about those nine foreign months are the only thing that can fully express my big feelings: …

  Romania, I’m glad.

by Arpine Nikolyan

I love you

Fetita din clasa a II-a

1236447_816857881669827_1917068208121029359_n

S-a întâmplat toamna trecută, la sfârșit de octombrie. Am mers să țin o lecție într-o școală. Nu prea eram pregătit și eram obosit. Trebuie să țin trei lecții cu fiecare clasă și îi învăț pe copii despre țara mea. Fiindcă sunt mici, curioși și plini de energie, este nevoie să mă joc, să cânt și să fiu creativ cu ei, ca să își amintească de mine și de țara mea. Dar în acea dimineață nu îmi doream decât să dorm. Voiam să le dau ceva de colorat, ca să îi țin ocupați până la sfârșitul orei, și să mă odihnesc între timp. Dar mi-am scos pozele și am început să le povestesc… Le-am arătat văile din regiunea mea, Međimurje, le-am explicat despre insulele din mare și le-am arătat muntele Velebit. Panorama nocturnă din Zagreb, capitala Croației, le taie mereu respirația. Toate acele poze au fost impresionante și interesante pentru ei. Apoi, am jucat două jocuri care nu necesitau prea multă implicare din partea mea.

1896857_790617290960553_1685950686418076297_n

Nu am mai folosit poze la următoarea mea lecție cu acea clasă, care a fost și ultima în acel colectiv. Am vorbit despre invenții croate, ne-am uitat la un desen animat, iar pozele dormeau în ghiozdanul meu. La finalul orei, copiii îți fac uneori cadouri dacă le place de tine. Doi dinre ei mi-au dat brățări colorate. Am o colecție imensă și nu le pot purta pe toate, așa că le pun pe un perete ca să îmi amintească de faptul că am fost apreciat de copii și că aceștia nu mă vor uita. Dar, după ce clopotelul a sunat, o fată s-a apropiat de mine și mi-a dat o simplă foaie de hârtie ruptă dintr-un caiet. Era un cadou făcut de ea pentru mine. Era puțin timidă și mi-a spus în “It’s for you.” (este pentru tine). Cadoul ei era atât de simplu, iar ea a alergat înapoi în bancă, așa că eram foarte curios ce primisem, mai curios decât aș fi fost entuziasmat dacă cineva mi-ar fi dăruit 10000 lei. Am citit ce scrisese pe foaie. Era numele ei, Bianca D., și scrisese cu majuscule stângace, de copil, din nou în engleză că îi plac orele cu mine și pozele pe care le prezint clasei. A și desenat o hartă a Croației sub acest text. S-a uitat la mine înainte să ies din sală. Presupun că i-a păsat cu adevărat.

Această fetiță din clasa a doua, care știa să vorbească și să scrie destul de bine în engleză, mi-a făcut cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la un copil din România și unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodată. Erau câteva rânduri pe o bucată de hârtie, scrise de mână cu creionul și ușor de șters, dar gestul ei demonstrează că i-au plăcut mult lecțiile mele și că va pastra aceste amintiri.

articol de Josip Špicar

10392429_824238367598445_1415008394548322489_n

The little girl from the second class

It was last autumn, end of October. I went to have a lesson in a school. I wasn’t quite prepared for the lesson and I was tired. In every class I’m supposed to have 3 lessons, and I teach the children about my country. Since they are small, curious and full of energy, I’m supposed to play, sing and be creative with them, so that they remember me and my country. But that morning I felt like sleeping. In the class I wanted to tell them “Color something, children”, to occupy them until the end of the class, and I would rest in the meantime. But I pulled out my photos and I started to show to them the diversity of my country. I showed them valleys of my region Međimurje. I explained them about islands of the seaside. Then I showed them mountain Velebit. The night panorama of Zagreb, Croatian capital, is always breathtaking for them. All these photos were impressive and interesting for them. After we played two games which didn’t require lots of my participation.

I didn’t use photos on my next lesson in that class. The next lesson was actually the last one with that class. We were talking about Croatian inventions, we watched one cartoon, but photos were sleeping in my backpack. At the end of the class children sometimes give you presents if they like you. Two of them gave me colorful bracelets. I have a huge collection of these bracelets, I can’t wear them all, so I put them on a wall as a reminder that children appreciate my effort and they won’t forget about me. But when the school bell already rang, one girl approached me and gave me the simple white paper took out from the notebook. It was a hand-made present for me. She was a bit shy and she said on English: “It’s for you.”. This present was so simple, and she ran away to her seat, so I was curious about what was going on more than I would have been excited if somebody had given me 10000 lei as a present. I read what she wrote on the paper. There was her name: Bianca D…, and she wrote with childish, clumsy capital letters, again on English language: “I like hours with you and I like photos that you show to us. My name is Bianca D…”. And she drew a map for Croatia under the text. She looked at me before I went out of the classroom. I guess she really cared.

This little girl from the second class who knew how to write and talk quite nicely in English  gave me the best present that I received from a child in Romania and one of the best presents that I ever received. It was a hand-written text on a paper, written with a pencil that can be wiped off, but it’s a present that says that she really liked my lessons and she will remember them. This is the main reason why I’m doing the lessons. This is the only true award that I receive for them.

10559848_790619544293661_1644116209503441498_n

Maturitate

11165142_923151897707091_2695255636027178755_n

Am avut o experienta minunata in Romania si nu aveam cum sa imi imaginez, inainte sa ajung aici. La mine in tara, daca pronunti România, oamenii se gandesc la Dracula. Sau reactioneaza neplacut: “niste hoti!”, judecand, generalizand. Eu le sunt recunoascatoare noilor mei prieteni, aici am locuit un an intreg, mi-am facut prieteni frumosi, care vor ramne mereu in sufletul meu.

A fost un timp minunat, am fost mai vesela ca oricand si m-am implicat in proiecte cu multa energie. Am invatat sa fiu voluntar si despre aceasta pasiune as putea acum sa scriu o carte intreaga. Pentru ca voluntariatul a transformat complet felul meu de a gandi. M-am maturizat si azi sunt o persoana complet diferita. Am invatat sa traiesc departe de ai mei, de tara mea, de lucrurile mele care ma inconjurau acasa. Mi-am asumat sa traiesc un an departe de toate acestea, intr-o religie complet diferita, experimentand si un puternic soc cultural (pe care chiar l-am trait la inceput!). Mi-am dorit mereu o astfeld e experienta si n-am gandit ca mi se va petrece atat de curand. Sunt mandra de decizia pe care am luat-o si ca am reusit sa implinesc un lucru important pe lista mea de lucruri de facut in viata.

articol de Antonella Longo Rossi

Maturity

I had an amazing experience in this country!! I have never imagine to come to Romania! When you say romania in my country they inmediately they will say Dracula!! Or they will say thiefs, etc!! (Prototype) im loughing in theyr faces, because i live thanks Romanian people and they are my only suppourt, i can’t say anything bad about Romanians, i made really good friends apart from foreighner people! I will always keep in my heart! Apart from this i had so much fun as i never had, of course for the proyect too, i never tought to be a volunteer even more in Europe! I cant talk about only one thing because even though i have to write a book!! 

Beeing a volunteer changed completely my mind, i grew up and im a different person during this year! I learned so many things, for example, to be miles and miles of km outside from my family, my things, my country, my life, etc. I took the risk to live one years out of all this, with completely other minds, religions and cultural shock (That i really had at the beggining), i always wanted to have an experience like this but i never thought i will have so soon!! So i can be more proud of my desicions, everything that i do is one thing cheeked on my list of life!.

an

Ospitalitate

11188371_809274175835423_3078001435776102085_n

Serviciul European de Voluntariat este, deopotriva, cea mai frumoasa si cea mai interesanta experienta din lume. Spun asta pentru aici ti se pot intampla lucruri ciudate, frumoase, dificile sau amuzante atat in cadrul activitatilor, dar si in timpul liber. Sunt multe lucruri pe care as putea sa vi le impartasesc, dar trebuie sa aleg doar cateva. Poate, cel mai amuzant a fost  o situatie cu un sofer, care a oprit sa ne ia cand faceam autostopul si a platit totul pentru noi. In plus, avea o fotografie in care dadea mana cu Obama( fotografie ascunsa, dar pe care am zarit-o din greseala). Am mers cu el din Bucuresti pana in Belgrad, Serbia, iar aproape de granita, masina lui a cedat. Era ora 19 00.

naeine

Asadar, am fost nevoiti sa mergem intr-un sat sau orasel, unde locuia prietenul lui si voia sa repare masina. Dar nu s-a putut, intrucat era a doua zi de Craciun si nimeni nu lucrea Drept urmare, a trebuit sa asteptam pana dimineata. Asadar, soferul a platit hotelul pentru noi, apoi ne-a adus acasa la prietenul sau. Acolo ne-a intampinat o familie de romani. Acestia au pregatit o masa traditionala, cu toate bucatele specifice. A fost o experienta foarte frumoasa. In dimineata urmatoare ne-a dus direct in Serbia, avand grija de noi. Am fost foarte fericite sa intalnim o astfel de persoana, atat de amabila.

O alta poveste pe care as vrea sa v-o impartasesc s-a petrecut la scoala nr. 49. Ii invatasem pe copii numerele in limba armeana si apoi le-am propus un joc cu cu numerele. Acesta consta in venirea copiilor la tabla si aratarea numerelor pe care le spuneam eu in armeana. Asadar, ca de obicei, am format echipele, avand grija ca fiecare copil sa treaca pe la tabla. La un moment dat, am intrebat cine nu iesise la tabla din prima echipa si o fetita a aratat spre locul de langa ea, dar unde nu era nimeni. M-am gandit ca probabil colegul ei iesise putin si va participa la joc atunci cand se va intoarce. Dar atunci toata clasa a strigat ca nuuu, trebuie sa vina acum la tabla. Si ghiciti ce! Era o fetita care se ascunsese sub banca si nu voia sa participe pentru nu fusese atenta si nu putuse sa gaseasca numerele corecte. Cu greu am putut sa o scot de acolo! Toata lumea a inceput sa rada! A fost o situatie intr-adevar foarte haioasa!

articol de Narine Hakobyan

11010557_783245221771652_621920795903198216_n

Hospitality

Well, being in EVS and being a volunteer is the best and most interesting thing ever in the world. I am telling it like this because a lot of strange, nice, difficult, weird, funny things can happen to you both during the work and out the work ( going out with friends, clubing, hitchhiking, etc). There are a lot of things that I would like to share with you, but I must msake a choice J Perhaps, what amazed me more it was hitchhiking a driver, who paid for us everything, and who has the photo with Obama where he is shaking hands with him J ( this he wanted to hide from us, and we saw the picture accidently). We were going with him from Bucharest to Belgrade ( Serbia) and near to the border his car broke. It was 7 pm. So we had to go a small village or city, where his  friend was living to repair the car. But the masters didn’t do that, cuase it was second day of Christmas and they just told us to wait till morning. So the driver paid for us a hotel, then he took us to his friend’s house, where Romanian nice family welcomed us with great love, hospitality ( they put table full of Romanian typical food). We had a great time with them. The next morning he took us directly to Serbia, whole way taking care of us and even after. We were really glad and happy to meet this kind of person.

11143203_817097908386383_4713932353242182822_n

Another story that I want to share with you happened in School 49. We learned Armenian numbers and after I proposed them a game about the numbers, where the kids had to come to the blackboard and find the numbers that I will say them in  Armenian. So, as usual, we mad a groups, and everyone of the group has to come to the blackboard. After a while I asked who havent come yet from 1st group and one girl started to point the seat next to her, but there was no one. I thought that the person who is sitting there probably went out and when would be back s/he will participate. But whole class told nooo she has to come now. And have a guess what. There was a girl who hided herself under the table as she didn’t want to participate J cause she wasn’t attentive and she couldn’t find the right numbers. I hardly took her out from there. We all started to laugh. It was really funny to have a situation like this.

narine

Scoala 280

cl

Cand am ajuns in Romania sa lucrez pentru ACTOR, doream sa fac niste proiectele de teatru cu copiii si, chiar daca stiam ca nu aceasta era activitatea principala a asociatiei, am tinut cont de ideea mea sperand ca voi putea sa-mi realizez proiectul pe langa activitatea ACTOR. Ajungand în România, in septembrie, mi-am dat seama ca acest tip de proiect nu putea fi derulat doar in engleza deoarece consider ca solicita o comunicare clara cu copiii.  Asa ca am pastrat in minte proiectul pentru cand am fost capabil sa inteleg si sa comunic in romana. La jumatatea anului, cand eram capabil sa ma descurc in romanește, am hotarat sa incep cursurile. Am ales clasa cu care ma simteam confortabil in timpul lectiilor mele si dupa niste proceduri administrative, am putut incepe proiectul. Am fixat reprezentatia pentru ziua festivalului ACTOR, pe 12 mai. Eram putin dezamagit de conditiile reprezentatiei fiindca trebuia sa dureze doar 5 minute si imi doream sa fac ceva de aproximativ 20 de minute. Insa mi-am schimbat asteptarile pentru ca reprezentatia sa fie mai puțin lunga. In timpul cursurilor, am propus copiilor niste exercitii pe care le-am invatat cand studiam teatru si din cartile pe care Eugenia Barbu mi le-a dat cu imprumut; am observat cu care dintre ele copiii se simteau mai comod  si am scris scena finala pe care copiii o vor juca la festival.

articol de Clement Veyssière

School no 280

When I arrived in Romania to work with ACTOR, I had the will to do some project of theater with kids and, even though I knew that it wasn’t the main part of the association’s activities, I kept this idea in mind, hoping to do this project besides activities led by ACTOR. Having arrived in September, I realized that this kind of project cannot be driven only in English because, in my opinion, it requires an accurate communication with the children. I kept this project in my mind for when I would be able understand and communicate in Romanian. Therefore I waited until my Romanian level was sufficient to do these classes. When I realized that I was able to communicate in Romanian, I decided to start my project ; I chose a class about which I had a good impression during the lesson and, after a period of administrative formalities, I could finally start my project. We scheduled the final representation for ACTOR’s festival for the 12th of May. I was a bit disappointed about the terms of this final representation because it was supposed to last maximum 5 minutes and I had planned to present something of more or less 20 minutes. But I revised my expectations and changed my plans in order to present a shorter final representation. During the different courses, I proposed to the children different exercises I practised when I studied acting and also from different books that Eugenia Barbu lend to me, to see which kind of exercise the children are more comfortable with. When I saw which exercises the children succeeded to perform well, I wrote down a final scene that the children will present in the festival.

clement